RSS

miercuri, 10 februarie 2010

ABCES DENTAR

Abcesul dentar reprezinta formarea unei pungi de puroi in interiorul dintelui sau a gingiei, cauzata de o infectie bacteriana. Bacteriile dintr-o carie se pot raspandi la gingii, obraji, gat si limba, formand un abces. Pe masura ce puroiul se acumuleaza, apare durerea, iar abcesul erupe si se dreneaza singur sau este drenat printr-o interventie chirurgicala. In conditiile unei bune igiene orale, aparitia unui abces este putin probabila.

Abcesul poate fi periapical - localizat in pulpa dentara, prezent mai ales la copii, sau periodontal - initiat in structura osoasa de sprijin a dintelui, intalnit mai ales la adulti. In functie de viteza cu care se dezvolta, un abces poate fi acut, cu durere, umflare si febra, sau cronic, fara durere si fara ca pacientul sa-si dea seama de prezenta acestuia.

Cauze

Cauza abcesului este infectia bacteriana, dar intrebarea este cum s-a produs infectia. De obicei de vina este o carie netratata, care s-a raspandit la pulpa dentara, apoi in tesutul moale si osul maxilarului. Cariile se formeaza datorita neglijarii igienei orale. Infectia mai poate patrunde in dinte prin fisuri cauzate de varsta si uzarea dintelui, abcesul formandu-se pe fondul unui sistem imunitar slabit.

Esecul tratamentului endodontic are deseori ca efect descompunerea osului din jurul radacinii si producerea abcesului sau a unei cavitati pline de puroi.

Este posibil ca infectia sa fi fost prezenta in momentul efectuarii unei lucrari dentare sau protetice. In cazul unei obturatii, bacteriile nu au fost complet inlaturate inaintea obturarii.

Simptome

- durere, umflare si roseata a gurii si fetei;
- diaree, frisoane, febra, stari de greata si voma;
- inflamatia gingiei;
- durere la atingere;
- drenarea puroiului;
- dificultati la deschiderea gurii sau la inghitit;
- prezenta cariilor;
- dinte ridicat;
- sensibilitate dentara la alimente si lichide fierbinti;

Durerea este pulsanta si continua, iar dintele afectat este dureros la atingere. Daca tratamentul este intarziat, infectia se poate raspandi in tesutul adiacent, producand inflamatie, edem si febra. Infectia se poate raspandi si in os. Drenarea abcesului in gura are gust amar.

In general, daca dintele reactioneaza la alimentele si lichidele reci, este un semn bun - inseamna ca nu necesita obturatia canalului radicular. Insa daca dintele reactioneaza doar la fierbinte, nervul nu mai poate fi salvat.

Abcesul la un dinte fara nerv urmeaza mai multe stadii, in functie de nivelul de extindere. La inceput senzatia este de miscare a dintelui, chiar daca acesta nu se clatina. Simptomul poate dura cateva zile, apoi este urmat de senzatia ca dintele este mai ridicat decat ceilalti dinti. Durerea poate fi prezenta sau absenta.

In stadiile ulterioare simptomele sunt o combinatie de durere, discomfort si senzatia ca dintele va exploda. Daca abcesul nu este tratat, se va extinde la os, producand caderea dintelui. In cazurile extreme, infectia se poate raspandi in organism, producand decesul.

Complicatii

Lasat netratat, abcesul poate evolua in doua directii - fie erupe prin piele, drenand puroiul in gura, fie erupe in zona osoasa, circuland pe calea cea mai facila, infectand tesutul si alti nervi. In momentul in care erupe, durerea se poate ameliora datorita eliberarii presiunii, insa pe masura ce infectia se raspandeste, durerea se acutizeaza.

Afectarea tesutului osos produce desfigurarea faciala si caderea dintilor. Alte complicatii ale abceselor dentare sunt sinuzita si raspandirea infectiei in sange.

Diagnostic

Abcesul este suspectat atunci cand durerea se agraveaza la mestecat si la presiune. Pentru detectarea abceselor mici aflate in partea profunda a dintelui se folosesc radiografiile dentare. In urma consultului fizic, medicul stabileste daca abcesul poate fi drenat. Daca sunt prezente frisoanele, diareea, febra, greata si voma, inseamna ca abcesul s-a extins si poate infecta intregul organism.

Intrebati medicul daca s-au produs leziuni permanente in os, daca au fost afectati nervii si care sunt efectele secundare.

Tratament

In cazul in care dintele afectat are canalul radicular obturat, tratamentul cu antibiotice prescris de medic poate ucide bacteriile si duce la vindecare. Daca dintele are nerv, este nevoie de extragerea nervului, drenarea abcesului, curatarea infectiei si obturarea canalului radicular. In cel mai rau caz, se extrage dintele, se curata zona si se lasa sa se vindece.

Persoanele diabetice sunt mai predispuse raspandirii infectiilor, acestea fiind nevoite sa se prezinte rapid la medic, pentru tratament.

Preventie

- Mentineti o igiena orala corecta - periaj dentar de minim doua ori pe zi, utilizarea atei dentare cel putin o data pe zi si controalele periodice la stomatolog.
- Scadeti consumul de alimente cu continut mare de zahar.
- Cariile tratate din timp previn formarea abcesului.
- Evitati consumul de alcool si tutun.

marți, 9 februarie 2010

GRUPE DE SINGE

Exista patru grupe de sange: 0, A, AB si B, grupa A fiind cea mai frecvent intalnita si din acest motiv, cel mai des studiata de catre cercetatorii Japonezi - 75% din populatia Japoniei prezinta aceasta grupa de sange.

Pot grupele de sange sa ofere informatii cheie pentru starea de sanatate sau pot afecta persoanlitatea?
Medicul naturopat James D'Adamo si fiul sau Peter D'Adamo promoveaza acest principiu, prezentand o clasificare a grupelor de sange si temperamentele aferente:


Grupa de sange A:
- Persoanele cu grupa de sange A, sunt de regula firi cooperative, sensibile, inteligente, pasionale si talentate.
- Sunt adesea predispuse catre anxietate, din dorinta de a fi pe placul celor din jur; evita sa-si exteriorizeze emotiile, motiv pentru care in cele din urma clacheaza;
- Din exterior par a fi persoane calme, insa in realitate sunt cuprinse de griji;
- Sunt persoane introvertite, romantice, stabile si de incredere;
- In mare parte sunt tensionate, nerabdatoare si se confrunta cu probleme de somn;
- Desi sunt persoane potrivite pentru functii de conducere, in general refuza astfel de pozitii, deoarece nu fac fata situatiilor stresante;
- Sunt caracterizate de meticulozitate si perfectionism;

Starea de sanatate:
Grupa de sange A este caracterizata de o sensibilitate crescuta. Din acest motiv, prea mult stres duce la slabirea sistemului imunitar mult mai repede decat in cazul celorlalte grupe de sange.
Nivelul scazut al cantitatii de acid in stomac caracterizeaza grupa de sange A inca de la nastere, necesitand atentie deosebita asupra regimului alimentar si evitarea proteinelor animale. Utilizarea de enzime digestive atunci cand se consuma alimente fermentate sau bauturi carbogazoase este o necesitate.

Compatibilitate: cu grupele de sange 0 si AB


Grupa de sange B
- Purtatorii grupei sanguine B sunt persoane ce tind spre echilibru: contemplative precum grupa A si totusi ambitioase, precum grupa 0
- Sunt percepute ca persoane incantatoare si fascinante, caracterizate de optimism;
- Sunt caracterizate de empatie, inteleg si accepta cu usurinta punctele de vedere ale celor din jur, evitand de cele mai multe ori confruntarile sau provocarile.
- Sunt persoane flexibile capabile sa lege prietenii sincere si de durata;

Starea de sanatate:
Desi au un sistem imunitar puternic, persoanele cu grupa B sunt predispuse catre infectii virale, boli inflamatorii autoimune - Lupus, Scleroza multipla sau Oboseala cronica.
O alta problema de sanatate comuna acestei grupe este Hipoglicemia, in special in conditiile unei alimentatii gresite.

Compatibilitate: cu grupele de sange A si AB


Grupa de sange AB
- Sunt persoane dualiste, posedand trasaturi ale grupelor A si B
- Purtatorii grupei sanguine AB reactioneaza cel mai bine in conditii de stres;
- Sunt persoane foarte active cu caracter mult mai puternic decat cei cu grupa A, insa deseori au tendinta de a neglija stresul, compromitandu-si imunitatea;
- Persoanelor cu grupa AB nu le place sa se adapteze intr-un mediu diferit de al lor; daca se simt inlantuite, au tendinta de a evada din acest spatiu inchis si de a actiona pe plan propriu.
- Au gandire logica si sunt determinate sa gandeasca si sa actioneze in spiritul corectitudinii;
- Sunt caracterizate de o rabdare, putere de concentrare si inteligenta admirabile;
- In ceeea ce priveste optiunile alimentare, sunt foarte transante: un aliment fie este pe placul lor, fie il evita cu precadere.

Compatibilitate: cu orice grupa de sange


Grupa de sange 0
- Purtatorii grupei sanguine 0 au in general tendinta de a fi solitari;
- Sunt persoane intuitive, focalizate, independente, increzatoare, cu calitati de lideri;
- In cele multe situatii prefera sa se bazeze pe fortele proprii;
- Persoane organizate si determinate, care de cele mai multe ori isi ating obiectivele propuse;

Starea de sanatate:
Dintre toate cele patru grupe de sange, purtatorii grupei 0 reactioneaza cel mai bine in fata stresului si au un sistem imunitar si un psihic puternic. Pentru o buna stare de sanatate, sunt dependeti de exercitii fizice viguroase, avand o circulatie sanguina deficitara.

Compatibilitate: cu grupele de sange A si AB

ATAC DE PANICA

Atacul de panica este un acces brusc de frica intensa sau anxietate (stare afectiva caracterizata prin neliniste psihomotorie, teama nedeslusita, fara obiect) care cauzeaza simptome ingrijoratoare, dar care nu ameninta viata: batai accentuate ale inimii, dificultatea respiratiei, sentimente de pierdere a controlului sau de moarte iminenta. In mod obisnuit, dureaza de la 5 la 20 minute si poate fi cauzat de circumstante stresante sau poate aparea pe nesteptate.
Organismul are un sistem de raspuns la frica, care pregateste individul pentru a face fata unei situatii sau pentru a se feri de pericol. Atacul de panica survine atunci cand acest sistem reactioneaza exagerat sau cand nu este necesar. In timpul atacului de panica, sistemul nervos reactioneaza ca atunci cand se are de a face cu o situatie amenintatoare de viata. Acest raspuns cauzeaza simptome fizice si sentimente ingrijoratoare.
Tulburarile legate de panica se diagnosticheaza atunci cand o persoana are atacuri de panica repetate, este ingrijorata de eventualitatea unuia nou si evita locuri care ii pot cauza un atac. Exista posibilitatea ca un om sa aiba atacuri de panica fara sa dezvolte o tulburare legata de panica, aceste atacuri aparand cu tulburari de anxietate

CAUZE

Cauza exacta a tulburarilor legate de panica nu este cunoscuta. Se crede ca este rezultatul unui dezechilibru intre substantele chimice ale creierului (neurotransmitatori).
De asemenea, poate fi transmisa de la o generatie la alta (genetic). Copii cu parinti cu astfel de tulburari au sanse de 8 ori mai mari decat altii sa dezvolte boala. Un risc crescut il au si cei care au parinti cu depresie sau tulburari bipolare. Tensiunea nervoasa (de exemplu pierderea unei relatii) poate declansa simptome ale tulburarilor de panica.

Exista posibilitatea ca un om sa aiba atacuri de panica fara sa dezvolte o tulburare legata de panica. Atacurile de panica pot fi determinate de:
- ingestia unei cantitati mari de alcool sau intreruperea brusca a consumului de alcool
- ingestia unor cantitati mari de bauturi cofeinizate
- fumatul excesiv (creste mult cantitatea de nicotina din sange)
- folosirea unor medicamente (ca cele pentru tratamentul astmului si bolilor de inima) sau intreruperea brusca a unui tratament medicamentos (pentru anxietate si insomnie)
- folosirea drogurilor, cocaina sau marihuana
- un nivel mare al stresului timp indelungat (stres cronic)
- o nastere in trecutul apropiat
- o operatie cu anestezie generala
Atacurile de panica se pot asocia sau pot fi cauzate de o anumita conditie medicala:
- disfunctii tiroidiene (hipertiroidism - exces de hormoni tiroidieni)
- afectiuni cardiace, prolapsul de valva mitrala (valva mitrala prezinta un defect care ii deterioreaza functionarea normala)
- tulburari neurologice (epilepsie)
- astm bronsic (stare patologica in care exista o nevoie intensa de aer, evacuarea acestuia din plamani facandu-se cu greutate)
- afectiuni pulmonare (bronhopneumonia obstructiva cronica)
- intreruperea medicatiei pentru bolile cardiace
- depresia
- anxietate, stres post-traumatic sau tulburare obsesiv-compulsiva.

FACTORI DE RISC

Printre factorii de risc se numara:
- antecedente familiale de tulburari cauzate de panica. Persoanele care are un membru al familiei cu astfel de tulburari au sanse de 8 ori mai mari decat altii sa dezvolte boala. Un risc crescut il au si cei care au parinti cu depresie sau tulburari bipolare.
- consumul de bauturi alcoolice, droguri, fumatul, cafeina si bauturile cafeinizate
- anumite medicamente ce declanseaza atacuri de panica, ca cele pentru tratamentul astmului si bolilor cardiace
- prolapsul de valva mitrala
- atacuri de panica neasteptate in antecedente
- episod major de depresie
- femeie la menopauza.

SIMNTOME

Principalul simptom al atacurilor de panica este sentimentul coplesitor de frica si anxietate alaturi de alte reactii fizice. Simptomele apar brusc, surprinzator si intensitatea maxima dureaza in jur de 10 minute. In timp ce majoritatea simptomelor dispar in 30 minute, altele au nevoie de o ora sa dispara complet. Exista posibilitatea ca o persoana sa aiba atacurile de panica unul dupa altul pe o perioada mai lunga de timp si sa para un atac continuu. Daca simptomele sunt continue si nu dispar intr-o ora exista posibilitatea sa nu fie un atac de panica si atunci trebuie consultat imediat medicul specialist.

Atacurile de panica pot debuta in urma unui eveniment stresant sau fara cauza aparenta. Pot fi asociate cu medicatii (ca cele pentru bolile cardiace) sau cu anumite conditii medicale (hipertiroidism):
- respiratii rapide (hiperventilatie), dispnee (dificultati de respiratie) sau senzatie de sufocare
- batai rapide, puternice sau neregulate ale inimii
- angina pectorala (durere in piept)
- transpiratie
- greata sau epigastralgii (dureri de stomac)
- vertij (ameteala), tremor, nesiguranta
- acufene (tiuituri in urechi)
- frisoane sau valuri de caldura
- frica de moarte si pierderea controlului
- senzatie de detasare de propria persoana sau de realitate.

Atacurile de panica pot incepe fara o cauza sau pot fi legate de anumite situatii, cum ar fi un restaurant aglomerat sau pe stadion. Cateodata doar gandul la o situatie anume poate cauza anxietate severa. Oamenii care au frecvente atacuri de panica invata sa evite situatiile de care le este frica ca vor declansa un atac sau cele din care nu pot scapa usor daca intervine un atac. Daca tiparul de evitare si anxietate este sever, se poate transforma in agorafobie (fobie de spatii deschise). Simptomele atacului de panica pot fi similare cu cele ale infarctului miocardic. Din acest motiv, multi oameni cauta tratament medical de urgenta. Daca cineva are angina pectorala (dureri in piept) sau alte simptome de infarct miocardic, trebuie dus imediat la serviciul de urgenta pentru tratamentul specific.
Atacurile de panica nu sunt obisnuite la copii sau adolescenti. Copiii care au tulburari legate de panica sau atacuri de panica au si alte simptome in afara celor prezentate mai sus. Lor le poate fi frica de lucruri comune, de exemplu insecte sau se ingrijoreaza din cauza unor monstrii sau atunci cand merg la culcare singuri. Acesti copii pot refuza sa mearga la scoala sau devin foarte suparati cand se despart de parinti.
Tulburarile legate de panica constau in episoade de atacuri de panica. Nu oricine care are atacuri de panica dezvolta o tulburare. O persoana este diagnosticata cu tulburare daca are cel putin doua atacuri pe neasteptate plus frica sau ingrijorarea ca poate avea si altele evitand situatiile care le-ar putea declansa.

RIDURILE

Ridurile pot fi usor de observat, acestea caracterizandu-se prin incretitura pielii sau o proeminenta a pielii pleoapei inferioare a ochiului. Aceasta incretitura este semnul unei afectiuni genetice numita Denny-Morgan, care astazi este unul din semnele date de ochi in legatura cu prezenta eczemei. Concomitent cu eczema, persoanele care sufera de boala Denny – Morgan, pot suferi de astm sau de febra fanului.